Din aluat fraged
și rubarbă, căpșuni, mentă, cremă de vanilie...deja te gândești la porție dublă!!!
Equipment
- Cuptor
Ingredients
- 100 gr unt nesărat
- 250 gr făină albă
- 4 ouă
- 250 gr zahăr
- 450 ml lapte
- lămâie
- mentă
- 250 gr căpșuni
- 3 tije rubarbă
- sare
Instructions
- Pentru aluat cerne 250 gr de făină într-un vas, adaugă un praf de sare și 100 gr de unt; amestecă folosind degetele până obții o structură sfărâmicioasă; adaugă 100 gr de zahăr pudră, un ou, 50 de ml de lapte și continuă să amesteci până când aluatul se desprinde de pe degete; lasă-l la odihnit în frigider 30 de minute;
- Între timp spală și curăță tijele de rubarbă și taie-le felii de 1 cm grosime;
- Spală și taie căpșunile în 4; aruncă-le într-o tigaie cu fund gros; presară 5 linguri de zahăr, zeamă și coajă de lămâie și adaugă câteva frunze de mentă pentru aromă; lasă totul la fiert până scade, scoate frunzele de mentă și lasă gemul să se răcească;

- Scoate aluatul din frigider și împarte-l în două; din prima bucată întinde o foaie și așaz-o într-o formă de copt; pune deasupra rubarba tăiată și dă-o în cuptorul încins în prealabil la 180 gr C pentru 10 minute;

- Bate 3 ouă întregi cu 100 gr de zahăr și toarnă deasupra 400 ml de lapte; amestecă puternic, scoate tava din cuptor și toarnă amestecul peste rubarbă; lasă tarta la copt 40 de minute;

- Mie mi-a rămas extra sos, l-am transferat într-o tigaie cu fund gros, am stors lămâie și am amestecat la foc mic până când a devenit cremos; poți folosi atât crema, cât și gemul la servit tarta;
- Din cealaltă jumătate de aluat poți face fursecuri pe care să le coci 15 min la 180 de grade; eu am avut ajutor 🙂

- Lasă-le să se răcească și lipește-le 2 câte 2 folosind gemul de căpșuni; n-am reușit să fac mai multe, pentru că Patrick a vrut să le mănânce simple ?

Notes
*kids friendly*
